Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea I: Mi s-a rupt căruţa-n drum

Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea I: Mi s-a rupt căruţa-n drum

postat la data 19.05.2012, ora 17:33
categorie: 100% real

Share | |


Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea I: Mi s-a rupt căruţa-n drum
Habar n-am de ce am ajuns să fac şcoala de şoferi în primul rând.
Probabil cea mai pregnantă a fost dorinţa de a fi în "rând cu lumea"... şi de a dovedi că am devenit un adult responsabil, că se poate şi pot. Cunoscându-mi hibele, încă de la început i-am spus totuși mamei că eu nu prea sunt potrivită pentru a conduce, dar ea nu, că nu știi până nu încerci și etc. După ce a luat permisul o verişoară cu 2 ani mai mare ca mine şi rudele m-au încurajat să o fac, l-am contactat pe instructorul ei, pe care mi-l recomandase cu căldură ca fiind un om răbdator şi de treabă. Am considerat că este momentul favorabil, dispuneam de timp, resurse financiare şi etc. Nu m-am gândit însă la... noroc!
De instructor nu prea m-am plâns şi în vreo 3 luni am terminat orele de şofat. Nu o să insist asupra lor, nu sunt cu nimic deosbite într-un fel sau altul. M-am descurcat ca orice învăţăcel, la început cu panică, apoi cu teamă, într-un final cu ceva mulţumire de sine. Cel mai bine îmi ieşea învârtitul colacului "ca o doamnă" (mişcare învăţată de la mama), în rest, cam greu cu orientarea în spaţiu şi în trafic. După terminarea şcolii am rămas cu o oarecare ruşine de a schimba vitezele şi, cel mai important, cu deficitul de atenţie pe care n-am reuşit nici până-n prezent să-l corectez.
Adevărata epopee, pentru care şi Ulise și-ar mușca pumnii de invidie, a început abia la sfârşitul şcolii de şoferi.
*
Înainte de a intra în miezul povestirii, trebuie să aduc câteva clarificări "istorico-geografice", pentru a se înţelege contextul.
Primii 15 ani de viaţă i-am bătut pe muchie în Constanţa, urmaţi de cei 4 ani de liceu în Curtea de Argeş, după care mi-am mutat cartierul general la Bucureşti, unde am urmat facultatea şi unde locuiesc de 7 ani neîmpliniţi.
În tot acest timp am locuit "incognito" în capitală, domiciliul din buletin rămânând în Curtea de Argeş, la adresa la care s-au mutat părinţii mei împreună cu mine acum aproape 11 ani.
Prin urmare, nelocuind cu forme legale în Bucureşti, trebuia să dau examenul de permis în oraşul de domiciliu - Curtea de Argeş. 
*
Aşadar, în iunie 2011 am teminat şcoala de şoferi la Bucureşti şi m-am refugiat în Curtea de Argeş, pentru a aduna actele necesare dosarului: chitanţe pentru taxe, cerere, cazier, fişă de examen de la şcoală şi ce mai era de dat, şi nu în ultimul rând pentru a lucra cu foc la lucrarea de dizertaţie.
Când a sosit sorocul, am urcat cu tata în maşină şi am pornit spre Piteşti, unde trebuia să-mi depun dosarul şi să dau sala.
Bineînţeles că show-ul a început încă din prima zi. Domnişoara de la ghişeu ne-a informat pur şi simplu că... instructorul meu din Bucureşti figurează în sistem cu licenţa expirată de mai puţin de o lună (licenţă care expiră o dată la 5 ani)! Verificări peste verificări, mers la superiori cu dosarul meu, sunat, vorbit eu cu instructorul, instructorul cu tata, tata cu poliţista, poliţista cu instructorul, tata cu mine, eu singură...
Instructorul a zis că el şi-a reînnoit-o la timp (altfel cum de elevii lui din Bucureşti dădeau examenul fără probleme în același timp cu mine?); la cererea poliţistei noastre de la ghişeu s-a dus să-şi depună din nou actele în acea zi şi mi-a transmis că în sistem la Bucureşti apărea valabil. 
Până la urmă, am clarificat că... figura astfel în sistem deoarece directorul scrisese numele şcolii de şoferi: *** SRL în loc de SC *** SRL în dosarul meu. Când căutai cu SC, instuctorul apărea valabil, când căutai fără, figura ca "inactiv"!
Am revenit a doua zi - altă poliţistă, aceeaşi problemă. Am explicat şmecheria și, într-un final, am fost acceptată cu dosarul. Mă miram sincer! A, a trebuit să schimb cererea de înscriere, pentru că în Republica Piteşti modelul bucureştean de cerere nu era acceptat, nefiind "conform cu Monitorul Oficial" (cererea piteşteană avea în plus o rubrică unde trebuia să bifez limba în care doream să susţin examenul scris. Şi, bineînţeles, altă așezare în pagină).
După ce am făcut şi poză de permis şi tăt, când să ne înscriem pentru traseu (înainte de a da sala trebuia să ne luăm bilet cu programare la traseu - exact invers decât prin alte părţi), altă dandana - nu mai erau locuri pentru traseu în Curtea de Argeş! Poliţista ne-a sugerat să ne înscriem pentru traseu la Piteşti şi, după sală, când se vor elibera locuri în Argeş în urma picării unor candidaţi, să declarăm că nu ne putem prezenta în data D în Piteşti şi că cerem să dăm examenul în data D+n în Curtea de Argeş.
Să dau traseul în Piteşti ar fi fost o complicaţie în plus, atât pentru că luasem ore de condus suplimentare în Curtea de Argeş pentru a cunoaşte oraşul şi traseul (desigur, nu fără peripeţii - detalii spumante mai jos), cât şi deoarece capitala de judeţ îmi este străină şi pe jos.
Am luat sala cu 25 de puncte din 26 (motiv de multă mândrie personală), tata m-a pupat şi a doua zi am pornit voioşi să ne reprogramăm traseul pentru oraşul de reşedinţă.
Am printat aşadar cererea respectivă şi am mers la reprogramare - drept motiv în cerere, pentru că trebuia să scriu un motiv, am indicat faptul că în acea zi susţineam examenul de dizertaţie (într-adevăr, susţineam examenul de dizertaţie în vara aceea, însă nu în acea zi). Stupoare: da, se eliberaseră locuri pentru traseu în Curtea de Argeş, însă cererea trebuia susţinută cu... adeverinţă de la secretariatul universităţii!
Pe drumul înapoi spre casă am sunat-o pe colega mea la birou în Bucureşti şi am rugat-o să scrie un ordin de deplasare cu ştampila firmei pentru data respectivă (nu era prima dată când semna în locul şefei; cu semnătura şefei, adică - şefa având anumite... interdicţii), sau măcar să trimită o foaie în alb cu semnătură şi ştampilă, urmând să scriu eu textul cuvenit. Colega nu a vrut să facă nimic fără acordul şefei, pe care în cele din urmă am sunat-o şi care mi-a tăiat-o scurt: "Azi sunt nervoasă, nu mă deranja!"
Am contactat-o pe o bună prietenă şi fostă colegă la firma la care lucrasem anterior, cu aceeaşi rugăminte - m-ar fi ajutat bucuroasă, numai că ştampila era sub cheie, la şef. M-am gândit inclusiv la vecina de vizavi, care deţine o firmă de servicii funebre! Şi-aşa urma să fie la Bucureşti un mare târg de profil...
Tata a avut ideea salvatoare de a-l contacta pe X, o cunoştinţă de-a noastră consilier PSD la prefectura din Piteşti. Acesta ne-a făcut o vizită şi au pus cap la cap cam cum ar putea el să mă ajute. Mai în glumă, mai în serios, se putea aranja să intru în... organizaţia de tineret a PSD, motivând imposibilitatea mea de prezentare la examen în Piteşti prin participarea la o tabără tematică pesedistă!
X s-a oferit până la urmă să ne pună o pilă la nu-ştiu-ce şef al poliţiei de acolo. A doua zi ne-am prezentat la prefectură, l-am ridicat pe X de la birou, am mers la permise şi am aşteptat cuminţi să vină respectivul, care mi-a luat pe tăcute dosarul din braţe, mi-a aprobat cererea şi mi-a adus mult-râvinta programare pentru Curtea de Argeş, ziua Z ora 9.
M-am înfiinţat ca o floare pe la 8 şi ceva în zona de examen - parcarea de vizavi de Mănăstirea lui Manole. 
*
Să nu ignor însă şi prezenţa unor personaje destul de exotice în viaţa mea de candidat la şoferie.
La sugestia alor mei, am luat câteva ore cu un instructor băştinaş pentru a mă acomoda cu oraşul şi cu traseul. Marele câştigător a fost nea M., adus în faţă de un unchi căruia îi era prieten de pahar.
La prima şedinţă am crezut că mi se pare, dar timpul mi-a dovedit că e chiar pe bune - până să intru în maşină şi după ce coboram eram "domnişoara Olivia" cu verbe la plural; între cele două momente eram "mă Olivia mă!", apelativ însoţit de gesturi colerice, bufneli, ţigări nervoase, volane trase, manete smulse. Mă simţeam ca un fotbalist evoluând cu suporterul în ceafă! În cele din urmă, încheia cu un ”Treaba ta, nu mă interesează ce o să faci la examen!”.
Ședințele se scurgeau din ce în ce mai greu și pe de o parte mi se acrea-n gură de manifestările lui de tractorist, pe de alta, ca urmare a abuzului emoţional, am uitat până şi comenzile de bază, inclusiv cum să pornesc maşina. Derdeluşurile tipice zonei necesitau o altă abordare decât şoselele de zonă de câmpie pe care învăţasem la Bucureşti şi nea M. nu mă ajuta deloc cu "încurajările" care, din câte auzisem, aveau totuşi succes didactic la elevii lui adolescenţi cocalari.
La un moment dat mi-a cerut să virez spre "cartierul Marina" - alt moment de panică, având în vede că aveam doar o vagă idee unde se află respectivul cartier în acel oraş, şi habar n-aveam cum aş putea ajunge acolo din punctul unde mă găseam. Nea M. se afla în totală ignoranţă a faptului că nu sunt argeşeancă! Mama, când i-am povestit, a zis că ar fi trebuit să-i spun că nu-s de-a locului, însă eu m-am felicitat de 2 ori că am tăcut: în primul rând, pentru că mi s-a părut profund monstruos, profan şi neigienic să aduc la cunoştinţa tartorului meu numele plaiurilor natale; în al doilea rând pur şi simplu din orgoliu: cum ar fi părut ca o constănţeancă să nu ştie unde se află tocmai cartierul... Marina?
Mai scurt, ajunsesem în aşa hal de disperare că îmi venea să fac accident special ca să scap de el!
În momentul în care m-a trezit dimineaţa propria voce care-mi ţipa din creier: "mă Olivia mă!", cea mai bună prietenă a decretat scurt: "E clar. Moşul trebuie executat!"
Tata s-a dus la directorul şcolii de şoferi aparţinătoare să ceară alt mentor într-ale şofatului.
- A, păi de ce n-aţi spus că aveţi un copil sensibil? Nu vi l-aş fi recomandat în niciun caz pe M.!
Am ajuns la pupitrul lui Bogdan - un tinerel la vreo 30 de ani, serios şi tăcut din fire, care mă şoca cu regionalisme gen "să aive". Lui nea M. îi mai făceam cu mâna de la volan uneori, când treceam pe lângă birtul lui preferat.
De Bogdan mi-a plăcut că era serios şi-şi vedea de treabă (nici eu nefiind prea vorbăreaţă din fire), îmi explica şi mă ghida fără emoţii pozitive ori negative. Eram aşa încântată de şedinţele cu el, mai ales după teroarea psihică cu nea M., încât am început să-i povestesc mamei chestii de genul că numele "Bogdan" înseamnă "dat de Dumnezeu", la care mama (referindu-se la un obicei local): "Hai, că mai ai puţin şi-i ridici şi-o troiţă!"
Troiţă nu i-am ridicat, însă l-am înmormântat creştineşte în mintea mea după examen - când mi-am amintit cum se lăuda el că, pe lângă instructor, este şi ceva gen tehnician la şcoala de şoferi respectivă. Mai jos o să vedem şi de ce.
În ziua de dinaintea examenului am dus cu Bogdan maşina (o Dacia Solenza) la spălătorie, să fie curată în ziua cea mare.
*
Aşadar, la apelul din dimineaţa aceea m-am prezentat nu numai eu, ci şi un instructor din partea casei, acesta fiind, cum altfel, nea M. cu studenţii lui, vreo 4 flăcăi.
Cu ochi calzi şi acea politeţe timidă faţă de mine atunci când nu mă aflam la volan, Nea M. m-a întrebat: "Olivia, ai fost la mănăstire?" Nereligioasă fiind din fire, abia după ce am emis un "Da" răsunător mi-am dat seama că nu se referea la vizitarea mănăstirii în scopuri turistice. Bine că n-am apucat să completez că am fost chiar de mai multe ori, şi încă şi la Cozia o dată!...
Abia pe la ora 14 şi ceva a venit şi rândul grupării mele. Am intrat ca martoră, moment în care am cunoscut pentru prima dată ce-i aia adevărata autoritate de poliţai. Când respectivul m-a strigat, mi-a pronunţat greşit numele de familie (majoritatea oamenilor cred că se termină cu "a", în loc de "ă"). Eu, pătrunsă de dorinţa ca totul să decurgă bine, m-am grăbit să specific că este cu "ă". Poliţistul:
- Adică ce, vrei să spui că eu nu ştiu să citesc?!
Abia m-am ţinut să nu-i răspund: Doamne fereşte, ba chiar citiţi mai bine ca mine...
A venit şi rândul meu la volan. Cu atenţie, am reglat de toate ca să fiu sigură că totul va fi ok şi speram să nu fi uitat nimic. La pornirea de pe loc, poliţistul m-a pus să claxonez. M-am conformat, gândindu-mă că vrea să-şi salute vreun coleg, la fel cum ceruse şi băiatului de dinaintea mea, la care fusesem martoră, când acesta trecuse printr-o intersecţie în care se afla alt poliţist. Toată lumea, instructori şi elevi, se uita la noi, până când s-a sinchisit să-mi explice, după al treilea claxon: "Păi tu nu vezi că pleci cu frâna de mână pusă?! 3 puncte penalizare!"
Am ieşit din parcare şi am virat la dreapta pe stradă, când deodată - zdrang! bang! - poliţaiul: "Opreşte! Ced că a căzut semnul cu "examen" şi l-ai luat între roţi." A coborât împreună cu martora să verifice - mister! nimic! S-au urcat înapoi şi am continuat drumul încă vreo 100 metri, moment în care mi-a cerut să fac la dreapta. Toate bune şi frumoase, numai că... volanul se înţepenise!
Trăgeam de volanul ţeapăn ca mortul - maşina se întorcea foarte puţin şi, în loc să intre pe banda ei, a intat pe contrasens, de unde ne-a ieşit în cale o mândreţe pe patru roţi. Poliţiştul - spume, frână, peroraţii, scos foaia de examen şi scris mare "RESPINS". Zic: da dom'le, dar nu mai merge volanul! Zice, ia trage pe dreapta să vedem ce are. Cu chiu cu vai am mişcat maşina lângă bordură, poliţistul a coborât şi a intrat sub capotă. A, capota m-a rugat s-o deschid eu din maşină, lucru pe care într-adevăr nu l-am ştiut, (habar n-aveam nici măcar că se poate deschide din maşină) - probabil pentru că nu avusesem destui instructori. Ca s-o dreg cumva şi să nu dau vina nici pe mine nici pe ei, am încercat să induc ideea că maşina pe care învăţasem avea maneta pentu deschiderea capotei în cu totul altă parte:
- Ştiţi, eu la Bucureşti am învăţat pe Dacia Logan...
- A, da? Păi şi asta ce e?
- Ăăă, Dacia Ssssss...
- Slogan!
De sub capotă poliţaiul a scos o ditamai lighioana de curea făcută franjuri-franjuri! Asta se auzise când "căzuse semnul cu "examen"" - se rupsese cureaua şi bătea în gol!
M-a pus să-l sun pe nea M.: 
Eu: - Puteţi veni, vă rog? Suntem pe strada X, s-a rup cureaua... (către poliţist) Cum aţi zis că se numeşte?
Omul legii, triumfător: - Spune-i că s-a rupt cureaua de la pantalonii poliţistului!
În aşteptarea lui nea M., a început să-mi explice că m-a picat pentru că n-am pus frână dacă am văzut că ceva este în neregulă. Inutil să-i mai explic că totul a fost o fracţiune de secundă, în care n-am prea înţeles decât că maşina întoarce mai greu decât Titanicul în faţa aisbergului, prima reacţie fiind să trag de volan mai bine, poate mi se pare sau poate nu fac eu ceva bine din cauza emoţiilor... (în plus, pe frână deja apăsam gradat, deoarece mi se părea că intrasem cu viteză prea mare în intersecție). 
Pe poliţaiul meu cu coada-n stele au început totuşi să-l arză regretele:
- Şi totuşi, n-am văzut cum mergi... 
Eu m-am pus să-l consolez, zicându-i că nu-i nimic, din contră, e bine că s-a întâmplat aşa ca să ştiu ce-i aia accident şi cum se poate întâmpla şi de ce şi să am grijă să fiu atentă și tra la la şi etc.
A început să-mi adune punctele de penalizare acumulate (peste 21 se consideră respins la examen). La finalul adunării, cu voce tare: 
- 27 şi cu 5... cât fac?
- Nu ştiu, eu sunt filolog.
Nea M., neînţelgând nici până în ziua de azi, cred, ce s-a întâmplat, mi-a strâns mâna şi mi-a urat... să-l stăpânesc sănătoasă!
Ajunsă acasă, la privirile speranţo-întrebătoare ale alor mei am trântit-o cu un zâmbet feeric:
- Mi s-a rupt căruţa-n drum!...

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

5 comentarii pentru Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea I: Mi s-a rupt căruţa-n drum

Adauga comentariul tau
  • Frumos povestit
    postat de FGH la data de 22.05.2012, 20:00
    Si foarte real. Intotdeauna se intampla asa, si intotdeauna blazatii isi amintesc de aventurile lor de debut si, ca sa uite, fac pe eroii in loc sa sprijine candidatul, cum ar fi ... umanitar.
    Sa le fie rusine, chiar daca de regula nu le este. Altfel, totul, de la un examen dat de pomana, fara chef si abilitati, la comportamentul de militian, sunt excelent scoase la rampa de povestitoarea cu talent. Poate prea multe amanunte, pentru care va avea de dat socoteala celor care se simt astfel demascati, dar altfel mi-a placut expunerea.
    P.S. - Eu sunt sofer profesionist de peste 30 de ani, dar sufar de aceleasi probleme de orientare si concentrare, motiv pentru care profesez doar ocazional si ca supliment ... ocupational.
    Continuati, e placut de citit ceea ce povestiti.

  • Un banc din copilaria mea
    postat de FGH la data de 22.05.2012, 20:08
    Cand Ion, sofer de meserie, a luat-o cu el pe Marie sa-i arate cum conduce el si cum e la oras, aceasta, stresata de permanenta lui agitatie, ii face o propunere ... decenta.
    - Ioane, nu vrei sa te ajut, sa-ti fie si tie mai usor, dragule ? Invarte tu de colacul cela, ca mestec eu benzina cu batul asta aicea, no !
    Nu stim daca s-a perfectat vreun acord in acest sens ori ba ...

  • savuros!
    postat de babutavesela la data de 25.05.2012, 11:38
    felicitări pentru talentul de povestitor. Mi-a plăcut mult şi am râs copios mai ales că acum băbuţa veselă a sucombat şi a devenit bătrâna iguană tristă devenită, în decurs de două luni, ateu aproape convins. Aştept continuarea şi continuă să scrii, era zic Mă, Olivia! Mi-ai luminat ziua şi mi-ai descreţit trei pliuri de ăe faţă. te pup.

  • postat de thutat la data de 08.08.2012, 03:21
    Splendid textul. Mi-ar place tare mult sa citesc si partea a doua happy

  • Mulţumesc frumos şi...
    postat de dobrogeanca la data de 23.08.2012, 07:20
    Voila, vă invit pe toţi la partea a doua happy



Spune-ti parerea despre Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea I: Mi s-a rupt căruţa-n drum


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi