Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea II: Lungul drum spre start

Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea II: Lungul drum spre start

postat la data 23.08.2012, ora 06:06
categorie: 100% real

Share | |


În Curtea de Argeş următorul examen mai putea fi dat în septembrie (era abia începutul lui iulie), iar de Piteşti nici gând să m-apropii; aşa că am decretat că al doilea examen va fi în Bucureşti.
Pentru asta, aveam nevoie de un domiciliu flotant acolo sau în împrejurimi. Şi, deoarece era cam dificil să mă înregistrez la locaţia curentă din capitală, am căzut de acord cu un văr să mă "mut" în acte la el: în Ilfov, localitatea Popeşti-Leordeni. După multe amânări şi nesincronizări, am reuşit într-un final prin octombrie să ne unim forţele şi să mergem la primăria Jilava (de care aparţine Popeşti-Leordeni). Un moment haios a fost când funcţionara de la primărie, cu buletinul meu în mână, m-a întrebat unde doresc mă mut, iar eu... am uitat cu desăvârşire şi nu-mi mai aminteam neam! "Ăăă... ceva cu două nume!", am reuşit eu să bâgui. "Staţi aşa, mă duc să întreb!" şi am fugit într-un suflet la văr-miu să-l întreb unde anume aveam plăcerea...
Am reluat cursurile cu instructorul meu bucureştean şi mi-am pregătit febril dosarul. Când m-am simţit pregătită sufleteşte - pe la mijlocul lui decembrie - am luat calea primăriei Jilava pentru a plăti taxa de examen, conform spuselor instructorului. Ha, ar fi fost prea simplu! La Jilava mi-au spus că trebuie să plătesc la primăria Popeşti-Leordeni; am luat autobuzul înapoi spre Bucureşti, care de fapt nu era chiar înapoi spre Bucureşti, căci m-am trezit pe undeva pe la ieşirea din Adunaţi-Copăceni...
După aşa un episod, mi-a fost clară continuarea! Ţin minte că, stând cu instructorul în maşină, am întors 2 cepe spre el şi am zis doar atât: "Gata, începe."
El a râs atunci de mine, dar nu ştim sigur cine a râs la urmă! Lucrurile s-au petrecut într-o succesiune aşa halucinantă că mă simţeam personajul principal într-un banc bun, dar cam lung.
Pe la mijlocul lui decembrie am mers la DRPCIV Ilfov, pregătită pentru examenul teoretic. Calea era minată cu zăpezi, noroaie şi tranşee prin care răzbeam aproape în patru labe şi din care ieşeam destul de şifonată, având în vedere că imaginea mea înglodită a trezit la un moment dat într-un cetăţean emoţii idilice şi amintirea vie a celei mai scumpe fiinţe, căci mi-a strigat de la geamul unui camion:
- Parc-ai fi mama de la ţară!
Bineînţeles, nu am dat examenul pentru simplul motiv că era o zi de joi, pentru Ilfov organizându-se examenul de sală doar lunea, marţea şi miercurea, spre deosebire de Bucureşti, care dădea sala de luni până vineri. Desigur, ca ilfoveancă, m-am simţit discriminată!
Săptămâna următoare m-a întâmpinat la ghişeu aceeaşi doamnă simpatică, care m-a infomat delicat că trebuia să fac retragerea dosarului de la Piteşti. Văzându-mă pe punctul de a leşina, a zis că îmi fac ei retragerea; au trimis mail la colegii de la Piteşti şi să revin a doua zi. Revenind peste câteva zile... Piteştiul încă n-a răspuns. De data aceasta, ilfovenii au trecut direct la ofensivă telefonică, subliniind în treacăt cât de hărnicuţi sunt ei şi cât de leneşi sunt colegii lor de dincolo. 
Lucrurile deja nu mai prezentau interes pentru mine; mergeam la DRPCIV ca la muncă şi mai mult din inerţie, convinsă că de fapt nu voi ieşi niciodată din cercul vicios. Cred că, până la urmă, mergeam mai departe din curiozitatea de a răspunde la două curiozităţi: cam cât şi până unde?
Cel mai distractiv era că existau momente când toate mergeau ca unse pentru ca să se împotmolească exact ca-n filmele cu proşti.
Între timp se făcuse Crăciunul, aşa că am zis că dau examenul în primele zile din ianuarie, după sărbători.
Din Crăciun am revenit în Bucureşti abia în februarie, întremată după o pneumonie "cu de toate", inclusiv hapuri care, bineînţeles, afectau capacitatea de conducere.
Printr-o minune, Ilfovul a intrat în posesia dosarului meu şi am venit bucuroasă să dau examen. Nici nu m-am apropiat la 5 metri de ghişeu că domnul care lucra în locul femeiii care mă ajutase înainte mi-a ordonat să-mi iau... bilet de ordine! Jur că am răscolit toată clădirea pe 2 etaje, am întrebat la Informaţii şi pe alţii care stăteau la coadă - n-am găsit niciun automat de bilete de ordine (înafară de 2 automate defecte şi unul la care se stătea la coadă ca la pâine).
Şi totuşi, printr-o nesperată lovitură de graţie, am fentat soarta şi am luat sala. M-am programat pentru traseu şi am mai luat câteva lecţii de condus, dintre care ultima chiar în preziua examenului. De data asta, soarta mi-a dat marţ: la radioul maşinii se anunţă că, din cauza vremii nefavorabile, examenul de permis de a doua zi se amână. Totuşi, chiar aşa? Dă-i cu telefoane la DRPCIV - niciun telefon afişat pe internet nu răspundea. Din una-ntr-alta am ajuns pe fir cu Ministerul de Interne, care m-a potcovit cu un telefon la care a răspuns un om în ultimul stadiu de sictirenie, care mi-a confirmat informaţia.
Drum la DRPCIV - reprogramare. În pragul examenului - la radio din nou se anunţă că, de ce nu, se amână din aceleaşi motive. De data asta n-am mai sunat pe nimeni. Aş, atât a trebuit! Drum la DRPCIV:
- De ce nu v-aţi prezentat la examen?
- Păi, au anunţat la radio că nu se mai dă din cauza vremii.
- Păi Bucureştiul n-a dat, dar Ilfovul a dat!
A treia programare. Culmea, am reuşit să dau examenul! La aşa o victorie parcă nici n-a mai contat că nu l-am luat. Am recunoscut un şablon chiar şi în modul de a pica examenul: am mers binişor până aproape de final, poliţistul (nimerisem chiar cel mai blând exemplar) se pregătea să mă treacă, când, vorba aia, "mi-a luat Dumnezeu minţile" şi am intrat pe contrasens, la fel ca şi data trecută. Acum însă, întortocherea străzii mi-a fost fatală şi pur şi simplu n-am mai înţeles care pe unde.
Proba n-a fost lipsită de episoade haioase, precum plăcuţa de înmatriculare lipsă din faţa maşinii de examen, care fusese furată chiar în noaptea precedentă (plăcuţa, nu maşina - deocamdată). La semafor, un coleg de trafic ne-a făcut semn să coborâm geamul şi l-a informat conştiincios pe poliţist: "Vedeţi că nu aveţi plăcuţa din faţă!" I-am zâmbit (dar nu era zâmbetul meu) şi am răspuns: "Ştim!"
După ce studiase tăcut mişcările celorlalţi candidaţi la un loc la volan, taman pe mine se nimerise poliţistul să mă întrebe de-ale vieţii în timpul probei! Din vorbă-n vorbă, aflând că înainte am dat de permis pe la Piteşti, a început interogatoriul: şi de cât timp stai în Bucureşti, şi locuieşti cu tot cu bagaje, şi la cine şi cum şi de ce şi etc... Mai târziu, mi s-a explicat că, după scandalul cu permisele la Piteşti, a fost un val de argeşeni care s-au transferat la Bucureşti să facă diverse...
Am luat-o cu speranţă de la capăt, convinsă că a treia oară e cu noroc (mulţi cunoscuţi luaseră permisul la a treia încercare). Drumul la primărie, sală, orele de exersat... ziua examenului, harta intersecţiei în buzunar şi anunţul poliţistului cu care urma să dau: "Cei care nu au toate chitanţele pot să se ducă acasă!" Evident, aveam toate chitanţele înafară de cea ruptă de poliţistul argeşean după ce m-a picat. M-am întors pe un călcâi şi i-am zis radioasă instructorului: "Ai auzit? Hai acasă!" Mă simţeam uşurată, de parcă asta aşteptasem de fapt. El însă s-a dus să vorbească cu poliţistul care, după multe aere, a acceptat, uau, să mă examineze. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că i-a luat atâta până să mă pice. Am mers pe stradă ca prin slalom şi m-am convins că problema mea este dificultatea de a lua decizii în trafic şi deficitul de atenţie. Cu toate că poliţistul mi-a recomandat cu căldură să... schimb instructorul. Altă distracţie!
A patra oară mi-am tot făcut curaj până când... mi-a expirat şcoala. Cel mai amuzant este că până şi cei mai atei au început să creadă că, totuşi, ceva mă protejează să mă urc la volan!
Cât despre mine. eu vreau, dar... 

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

3 comentarii pentru Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea II: Lungul drum spre start

Adauga comentariul tau
  • salut frumoasă Dobrogeancă
    postat de babutavesela la data de 23.08.2012, 12:53
    scriu puţin aici fiindccă am pierdut două comentarii unul de aproape două ore de scris în viteză, mi se resetează PC -ul te pup, postez cp din V.

  • postat de babutavesela la data de 23.08.2012, 13:36
    Până termin de scris în Word vreau să-ţi spun că mă bucur că nu ţi-ai pierdut simţul umorului, am râs sănătos îi fortifiant de mai multe ori ca de ex. în sfârşit l-am dat dar nu l-am luat. felicitări pentru tot textul. cu drag Lacrima

  • Mi-a placut
    postat de FGH la data de 02.09.2012, 18:15
    Si acesta, la fel de reusit ca si prima parte, m-a distrat prin umor si ironie.
    Finalul reflecta o veche vorba inteleapta care spune ca una e sa vrei, alta e sa poti, diferenta fiind ca intre teorie si practica.
    Felicitari ! Astept continuarea ...



Spune-ti parerea despre Lăsaţi permisul de conducere să vină la mine - Partea II: Lungul drum spre start


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi